De ce să ținem cont atunci când avem ca și obiectiv: ”SLĂBITUL”!

  1. TIMPUL… Perioada în care am acumulat kg în plus se întinde, de cele mai multe ori, în timp mai lung. Revenirea la forma suplă sau ”cea dinainte de…”, se face treptat, cu răbdare și cu puterea de a implementa un nou stil de viață, din punct de vedere nutrițional. Evităm efectul ”yo-yo”, atât de frecvent în urma dietelor de slăbit, atât de nociv pentru starea de sănătate. În plus, ne deprindem cu noul stil de viață, într-un ritm și un mod acceptat atât de corp, cât și de mentalul fiecăruia dintre noi. Dacă mintea nu ne este un bun aliat, actul de voință va fi învins de cel de dorință și șansele de reușită sunt mult mai mici! Pas cu pas, de la o zi la alta, acesta este demersul schimbării, conștient și responsabil, cu un obiectiv de împlinit în timp și nu ”cât ai bate din palme!”
  1. CUNOȘTEREA… Atât de multe diete, atât de multe dezechilibre și perturbări metabolice! Fiecare dintre noi putem fi buni autodidacți, însă timpul pe care ar fi bine să-l investim în cercetarea celor de trebuință unui nou Untitledstil de viață, a unei noi atitudini în fața alegerilor nutriționale, poate fi destul de consistent. Sursele de informare, sunt – de asemenea – de cercetat, a alege informația, este uneori mult mai dificil decât a apela direct la specialiști, la oameni care pot aduce schimbarea și starea de sănătate mult mai firesc în viața fiecăruia.
  1. ÎNCREDEREA… În orice acțiunea a sa, omul are mare putere atunci când crede cu tărie și acționează! Jumătate din drum este parcurs atunci când pornești și știi exact unde vrei să ajungi, fără să existe ”drum de întoarcere!”
  1. SUSȚINERE… Atunci când facem un demers izolat, poate că este mai greu, omul fiind o ființă socială, cu dorința de unire sau conexiune intrinsecă în el. Atunci când implementăm o schimbare, să ne însoțim de oameni care ne susțin și încurajează, să ne asigurăm o conexiune ce ne dă putere și încredere în plus decât cea dobândită prin propriul și singularul nostru efort.
  1. BUCURIA… O schimbare a felului în care ne raportăm la dieta zilnică, la noile alegeri în stilul de viață, să fie însoțite de bucurie. Părăsirea zonei de confort reprezintă întotdeauna cheia spre evoluție și schimbare. Să te bucuri și să ai curaj!

Mereu alegeri conștiente în dieta de zi cu zi și în viață, în general!

Dr. Lavinia Ceuță – Nutriționist Clina Brol Timișoara

Fitoterapeut, Formator, Consilier de dezvoltare personală

ww.lavi-enrose.com

lavi.ceuta@gmail.com

0749 194 944

Share
Pin
Tweet
Comments

What do you think?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *