De câte feluri sunt vegetarienii?

În societatea de consum care domină peisajul actual, alimentația este preponderent carnivoră (”western diet”), ceea ce duce la apariția unor boli mai mult sau mai puțin severe, de la cariile dentare la colecistite, diabet, obezitate, litiaze biliare sau renale, atero- sau arteroscleroză, toate fiind în principal consecința a unui consum de proteină animală și de dulciuri rafinate – zahărul, inamic al sănătății noastre! Și dieta ”fast-food”, mult agreată de tineri și de oamenii ocupați, se poate face vinovatăde apariția acestormaladii.

vegetarieni

OMS (Organizatia Mondiala de Sanatate) a definit tipurile de alimentație existente la nivel mondial, astfel:

  1. Alimentația vegană, ce exclude orice tip de aliment de origine animală, bazându-se exclusiv pe bază de produse vegetale; Veganii au o dietă mult mai strictă decât cea a vegetarienilor. Aceștia exclud din alimentație nu numai carnea, ouăle, lactatele, dar și mierea sau orice alt produs de natură animală.
  1. Alimentație vegetariană, cu excluderea proteinelor animale.
  1. Alimentația lacto-vegetariană, cu lactate, derivatele din acestea și vegetale, excluzând total ouăle și carnea.
  1. Alimentație ovo-lacto-vegetariană, cu vegetale, lapte și ouă, excluzând carnea.
  1. Alimentația pescetariană sau pesco-vegetariană, practicanții unei asemenea diete nu consumă altfel de carne decât cea de pește, dar pot include în dieta lor, pe lângă legume și fructe, unele produse de origine animală precum ouăle sau lactatele.
  1. Alimentație omnivoră sau ”food diet”, care include toate alimentele, cu condiția ca ele să nu sufere procese tehnologice fizice (coacere, frigere, fierbere) și fără rafinare industrială (fără dulciuri rafinate, zahăr, bomboane etc).
  1. Dietă omnivoră ”de tip vest”, care include și alimente prelucrate și zaharuri nerafinate.

Fructele, legumele și cerealele sunt pilonii de bază atât în alimentația veganilor cât și a majorității vegetarienilor.

Diferențele între vegetarieni și vegani sunt clădite pe trei piloni principali:

  • filosofia pe baza căreia sunt clădite aceste concepte
  • motivele pentru a deveni fie vegan fie vegetarian
  • produsele incluse în alimentația acestora

Analizând toate aspectele menționate mai sus, se pare că de la vegetarianism la veganism nu este decât un singur pas. Cele două opțiuni devin din ce în ce mai mediatizate, devenind nu doar o alegere sănătoasă, dar și una din ce în ce mai populară. Dietoterapia naturală promovează și aduce argumente solide unei diete vegetariene, astfel că, această abordare capătă tot mai mulți adepți, după cum este și firesc.

Rămânem aproape, cu bine, sănătate și bucurie!

Dr. Lavinia Bratu Ceuță – Nutriționist

Formator, Consilier de dezvoltare personală

lavi.ceuta@gmail.com

www.lavi-enrose.com

0749 194 944

Comments

What do you think?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *