Oxitocina si 8 imbratisari pe zi!

Modul in care functioneaza organismul uman este fascinant. Gandeste-te doar o clipa la milioanele de celule din corpul tau si la sutele de mii de procese care au loc in fiecare secunda si de al caror bun mers depinde echilibrul si sanatatea noastra – organismul nostru este un adevarat miracol al vietii. Iar daca toate aceste fenomene fiziologice ne ajuta sa ne simtim bine si sa fim sanatosi, pentru a ne simti cu adevarat fericiti si impliniti, avem nevoie de oameni carora sa daruim afectiune si de la care sa o primim la randul nostru.

imbratisareTi s-a intamplat vreodata ca, la finalul unei zile dificile, sa simti nevoia de o imbratisare calda, care sa-ti redea confortul si sa te faca sa te simti in siguranta? Nu esti singura. Specialistii chiar au analizat efectele pe care le au imbratisarile asupra noastra si au concluzionat ca aceste gesturi contribuie semnificativ la sanatatea noastra si la sentimentul de fericire.

Interesant este ca, pentru a intelege pe deplin efectul unei imbratisari, ne intoarcem la modul in care functioneaza organismul. In spatele starii de buna dispozitie se afla un nivel optim de hormoni ai fericirii, cei care activeaza sentimentele si starile placute pe care ne dorim sa le prelungim cat mai mult posibil. Astfel, in timpul unei imbratisari, nivelul de oxitocina din corp creste si, odata cu acest proces, ne lasam invaluiti de energie pozitiva , simtindu-ne totodata protejati si mai increzatori in fortele proprii,. Imbratisarile ne ajuta sa devenim mai deschisi si sa apreciem mai mult lucrurile bune pe care ni le ofera viata.

Paul J. Zack, neuroeconomist american si profesor la Claremont Graduate University din California, ne asigura ca reteta pentru fericire include minim 8 imbratisari pe zi, aceasta fiind „doza” optima pentru a ne simti apreciati si in siguranta, dar si pentru o stare de sanatate cat mai buna.

Iata cateva dintre efectele benefice pe care ti le ofera imbratisarile:

  • Stimuleaza gandirea pozitiva si optimismul. Fiecare are temerile sale in ceea ce priveste atat viata, in general, cat si anumite situatii concrete in care se poate regasi. In aceste cazuri, imbratisarile pot alunga frica si gandurile rele, permitandu-ti sa te concentrezi pe aspectele pozitive si sa gasesti resurse pentru a transforma o provocare intr-o oportunitate .
  • Regleaza activitatea inimii. Un experiment realizat in cadrul Universitatii din Carolina de Nord din Statele Unite ale Americii a comparat ritmul cardiac al persoanelor care si-au imbratisat partenerii cu cel al partenerilor care nu s-au imbratisat in timp ce fiecare dintre ei a rememorat o intamplare personala in care au simtit frica sau stres. Concluziile au aratat faptul ca ritmul cardiac al persoanelor din prima categorie a crescut cu 10 batai pe minut, in timp ce persoanele care s-au imbratisat au avut un ritm cardiac marit cu numai 5 batai pe minut.
  • Imbunatateste dezvoltarea emotionala a copilului. Imbratiseaza-ti constant copilul inca din primii ani de viata. Astfel, copilul tau va creste simtindu-se iubit si in siguranta, transformandu-se, de-a lungul anilor, intr-un adult care va sti sa faca fata mult mai bine stresului si situatiilor tensionate.
  • Imbunatateste sistemul imunitar. Imbratisarile favorizeaza echilibrarea nivelurilor de dopamina, serotonina si oxitocina, trei hormoni care optimizeaza functionarea sistemului imunitar.

Daruieste si primeste afectiune cu inima deschisa si alege sa fii fericit!

Comments

What do you think?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *