Cum sa treci cu bine peste cea mai stresanta zi!

Care este acea zi din saptamana care iti este cel mai putin draga? Pentru multe persoane, primul gand zboara catre ziua de luni, cea in care simtim ca ne luam „la revedere” mult prea devreme de la weekend si de la timpul liber. Insa, atunci cand vine vorba de ziua in care se aduna cele mai multe sarcini, iar presiunea pe umerii nostri creste simtitor, lucrurile stau altfel. Concluzia la care au ajuns specialistii este aceea ca martea este cea mai stresanta zi a saptamanii.

shutterstock_234285844Chiar daca martea iti poate pune la incercare rezistenta si rabdarea, saptamana de saptamana, exista o serie de modalitati prin care poti tine sub control stresul:

  1. Incepe ziua cu acele lucruri care iti par cele mai dificile. Astfel, vei avea senzatia ca ai reusit sa rezolvi sarcinile care pareau sa-ti dea cea mai mare bataie de cap, iar restul zilei iti va parea mult mai usoara.
  2. Schimba „peisajul” din cand in cand. Fa o pauza scurta de cateva minute o data la doua trei ore pentru a-ti relaxa ochii si mintea. Astfel, te reintorci la lucru cu o privire mai proaspata asupra acelor activitati pe care ti-ai propus sa le duci la bun sfarsit. Daca locul de munca iti permite, lucreaza dintr-o cafenea sau chiar de pe o banca din parc.
  3. Trezeste-te putin mai devreme. Poate ca la prima privire ideea de a „rupe” din somnul tau nu te incanta atat de tare. Dimineata de marti poate deveni insa noul tau obicei numai si numai pentru tine: o ora sau doua in care citesti stirile, o carte interesanta sau in care te bucuri de hobby-ul tau.
  4. Ofera-ti o recompensa la final de zi. Poate fi orice, de la o inghetata cu aroma preferata, la o plimbare alaturi de cei dragi sau un film cu prietenii. Parca ai alt sentiment atunci cand stii ca o zi foarte incarcata la locul de munca sa incheie cu ceva ce de-abia astepti, asa-i?
  5. Reorganizeaza-ti programul. Multe persoane isi programeaza o serie de activitati intr-o zi fixa si daca si tu procedezi la fel, iar printre activitatile programate pentru ziua de marti se regasesc unele care nu se numara printre preferatele tale, fa o schimbare, iar ziua ta va deveni mai prietenoasa.
  6. Apeleaza la ajutorul venit din partea naturii. Alege un supliment alimentar natural, care contribuie la eliminarea stresului si la echilibrarea organismului. Life Impulse Schizandra BIO contine extract din fructul de schizandra, cunoscut din antichitate pentru actiunea sa tonica si de energizare a organismului. Schizandra ajuta organismul sa faca fata stresului fizic, diminueaza starile de iritatie ale sistemului nervos si induce buna dispozitie.

Marea noastra putere asupra stresului este abilitatea de a alege un anumit gand in defavoarea altuia. (William James)

Articol scris de,
Elena Boeru, Online & Communication Specialist

Share
Pin
Tweet
Comments

What do you think?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *