De cate ori ti s-a intamplat sa treci pe langa cineva pe strada, sa ii simti parfumul si sa te opresti in loc pentru o secunda? Sau sa incerci un parfum nou si sa te indragostesti instantaneu de starea de bine pe care ti-o ofera? Parfumurile au puteri irezistibile, care ne conecteaza cu anumite momente, amintiri sau persoane, ne relaxeaza si ne dau incredere, o stare de fericire si buna dispozitie.
Efectele parfumurilor sunt demonstrate stiintific
Mirosul este unul dintre cele mai importante simturi ale noastre, de aceea e normal ca efectele parfumurilor sa ne influenteze starea de spirit. S-a demonstrat ca parfumurile stimuleaza sistemul nervos, au efecte pozitive asupra starii de spirit, induc o senzatie de fericire si bucurie, pot reduce stresul si imbunatatesc increderea in sine.
Aromele de vanilie, lavanda si lemn de trandafir induc o stare de relaxare. Iasomia te calmeaza si imbunatateste calitatea somnului. Eucaliptul si menta ne fac mai energici si cresc tonusul general. Mirosurile de flori de portocal, rozmarin, busuioc si mimoza cresc increderea in sine, sunt intense si cuceritoare, cel de mosc emana senzualitate, iar aromele citrice de lamaie sau bergamota au o nota proaspata si vivace care ne da pofta de viata.
Aromele condimentate de scortisoara sau cardamom sunt perfecte pentru persoanele extrovertite si functioneaza ca stimulent pentru cele care au nevoie sa isi creasca increderea in sine. Au un miros picant, misterios si intrigant. Mirosul proaspat al mentei combate oboseala si imbunatateste tonusul general. Verbena are un miros delicat, care induce o stare de buna dispozitie, te calmeaza si relaxeaza. Trandafirul are un miros seducator care iti ofera incredere si cucereste.
Este indicat sa detii mai multe parfumuri pe care sa le folosesti in functie de momentul zilei, eveniment sau anotimp. Parfumurile potrivite in timpul zilei sunt cele proaspete, florale, cu arome fructate sau citrice. Ele sunt delicate, fresh, te invaluie intr-o stare de bine si ajuta la reducerea stresului. Alege notele de trandafiri, frezie, iasomie, iris pentru parfumurile florale, portocala, mar, fructe de padure sau caisa pentru cele fructate. Bergamota si lamaia sunt cele mai utilizate in parfumurile citrice si au un miros proaspat si delicat.
Atunci cand vrei sa lasi o impresie puternica si sa iesi in evidenta, incearca parfumurile puternice lemnoase, orientale sau dulci. Alege aromele seducatoare de lemn de santal sau cedru, cele dulci de ambra sau vanilie si lasa-te sedusa de mirosurile orientale de patchouli, iasomie, orhidee sau ylang-ylang.
Atunci cand alegi un parfum, e normal sa te bazezi pe preferinte. Ai grija la calitatea ingredientelor pentru a evita iritatiile sau alte probleme legate de sensibilitatea pielii. Fii atenta la intensitatea parfumului, cat de persistent este si testeaza-l intotdeauna pe incheietura mainii. Asteapta cateva secunde sa se evapore de la suprafata pielii si nu freca niciodata incheieturile pentru a grabi procesul.
„Parfumul este ca o piesa de imbracaminte, un mesaj, o modalitate prin care te prezinti, un costum care difera in functie de femeia care il poarta.” – Paloma Picasso
Articol scris de,
Elena Boeru – Online & Communication Specialist