Ce inseamnă “sa ai succes”!

În viețile noastre, cine stabilește ”ce înseamă SĂ AI SUCCES”? Societatea din jur, modelul ei?

Mie îmi pare, de multe ori, că această societate este preocupată să ne țină în ceață”, să nu spun că-mi pare chiar una bolnăvicioasă. Înșelarea face parte din mediul actual, o vezi la tot pasul, valorile sunt răsturnate și trebuie să fim extrem de prezenți, atenți să nu ne rătăcim. Cu cât ne dăm seama de aceasta mai repede, cu atât ne trezim mai iute, și cu atât mai bine…

think_positiv

A conduce o companie, a fi mediatizat pe tv, a fi mereu în atenția celor din jur, nu reprezintă decât un tip de succes, nu este adevărata împlinire din viața unui om. Împlinirea personală vine din puterea interioară de a fi autentic și de a curge într-un flux de dăruit-primit cu tot ce este în jurul noastru. Fiecare are un dar (sau un har!); el trebuie descoperit și crescut, din interior spre exterior. Așa vine succesul și implinirea, nu altfel…

Pentru mine, a avea succes în viață înseamnă a te trezi și a ieși din rânduri. A trece peste bariere, a-ți crea propriul drum demn și cu curaj. Să ții pasul cu ceilalți, să auzi doar tobe în locul întregii simfonii, îmi pare limitare, îmi pare neglijență, îmi pare înșelare…

Ai succes în viață când devii propriul creator, atunci când te eliberezi de orice tipare prin analiză și cercetare, atunci te redescoperi și pornești. Autenticitatea și succesul le dobândim când gândul ne este curat și drept, viziunea e una constructivă și acțiunile capătă contur în felul în care privești și te privesc cei din jur.

Ai reușit, atunci când nu este cazul să-ți ceri scuze nimănui, să dai explicații, când nu dai nici un ban pe ce spun ceilalți despre tine! Acesta este pentru mine succesul. Să ai capacitatea să trăiești așa cum simți, în simplitatea emoțiilor și a determinărilor, pornite din înțelegere, voință și credință, pornite din viziunea asupra frumuseții existenței. Să rămânem în echilibru și…”să ascultăm simfonia”…

Toate cele spuse mai sus e bine să înțelegem și să gândim că pornesc dintr-o inimă curată, cu dorința de dăruire și dintr-o minte liniștită, altfel totul este doar ”un bal mascat”, în care are fiecare un rol, și atât!

Tu, doar tinde spre împlinire, cu toată atenția, puterea, cu nevoințele din drum și cu credința de înaintare și, vei reuși!!!

Atenția și încrederea asupra fiecărui pas – fie că sunt drepți, fie că sunt mai ezitanți -, toate acestea ne lasă să nu pierdem din vedere drumul, parcursul în sine. Nimic ”descalificant” nu poate veni către noi, atunci când avem această determinare, nimic nu poate fi destabilizator! Totul are sens, de elan sau de reflectare mai atentă, toate ne sunt date spre izbândă.  Dacă ne lăsăm înșelați de stări ce alimentează mândria sau personalitatea în sine, nu vom putea păstra focusul inițial. Iar, de ne vom lăsa doborâți de judecată, de mânie ori de lene, atunci când drumul ne pare anevoios, pierdem în aceiași măsura puterea și viziunea drumului, al țelului propus.  Până la urmă, succes vom dobandi abia atunci când vom simți acea stare de echilibru interior, o pace lăuntrică, care să ne arate doar cum să privim mereu în interior, acolo fiind toate resursele…

Cel mai important în acest moment este ceea ce tu decizi să gândești, să crezi și să spui. Aceste gânduri și vorbe îți creează viitorul, creează experiențele de mâine, de săptămâna viitoare, luna viitoare și anul următor. E vorba despre un gând, iar gândul poate fi schimbat. De câte ori ai refuzat să GÂNDEȘTI POZITIV despre tine? Ei bine, poți să REFUZI SĂ GÂNDEȘTI NEGATIV despre tine. Oamenii spun: ”Nu mă pot opri să gândesc aceste gânduri.„ BA DA POȚI! Trebuie să te îți propui să faci asta. Și asta nu înseamnă că te lupți cu gândurile tale atunci când vrei o schimbare. Dar când apar gândurile negative, poți să spui doar:” Mulțumesc pentru părere.” Astfel nu oferi putere acelor gânduri, și nici nu negi ceea ce ai gândit. Spui doar: ”În regulă gândule, mulțumesc pentru părerea ta dar eu decid să fac ALTCEVA. Nu am să mă ghidez după tine ci am să îmi creez altă formă de a gândi.” Nu uita gândurile tale. Recunoaște-le….apoi mergi cu mult peste ele. Louise Hay

Dr. Lavinia Bratu Ceuță – Nutriționist
Formator, Consilier de dezvoltare personală

lavi.ceuta@gmail.com
www.lavi-enrose.com

Share
Pin
Tweet
Comments

What do you think?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *