Celor mai multe persoane le este greu sa gaseasca timpul necesar pentru a face miscare de cateva ori pe saptamana asa cum ne sfatuiesc specialistii. Ritmul de lucru de la locul de munca este adesea solicitant, timpul personal se imparte intre familie si prieteni si, printre lucrurile pe care trebuie sa le rezolvi, miscarea ajunge adesea la capatul listei.
Atunci, iti propunem un plan B! Daca nu reusesti sa gasesti timpul necesar pentru a ajunge la sala de sport sau pentru a iesi la alergat, atunci este timpul ca…sportul sa vina la tine. Fie ca esti acasa, fie ca esti la birou, cateva minute de 2-3 ori pe saptamana sunt suficiente pentru a face cateva serii de genuflexiuni. Acestea reprezinta un exercitiu extrem de eficient, care iti aduce mai multe beneficii decat ai putea crede:
Genuflexiunile lucreaza muschii din intregul corp. Chiar daca simti ca muschii piciorului si fesierii sunt cei pusi la treaba, in realitate, acest exercitiu este deosebit de intens, iar organismul este determinat sa elibereze hormoni vitali pentru dezvoltarea si cresterea tesutului muscular din tot corpul. In plus, genuflexiunile maresc treptat atat forta din partea inferioara a corpului, cat si forta de care dispui in partea superioara a corpului.
Genuflexiunile ard grasimile si te pot ajuta sa slabesti. Atunci cand se formeaza noi muschi, acestia iau locul tesutului adipos. Pentru fiecare crestere de jumatate de kilogram in masa musculara, corpul arde cu circa 50-70 mai multe calorii in fiecare zi.
Genuflexiunile stimuleaza digestia. Miscarea pe care o faci in timpul acestui exercitiu stimuleaza fluxul lichidelor din organism, contribuie la eliminarea toxinelor si faciliteaza distributia substantelor nutritive in organism. In plus, genuflexiunile usureaza si tranzitul intestinal, sporindu-ti, astfel, confortul general.
Genuflexiunile te ajuta sa mentii o postura corecta a corpului. Ti s-a intamplat vreodata sa te surprinzi stand “cocosat/a” la birou? Acest lucru se intampla din cauza faptulul ca muschiii spatelui au un tonus foarte scazut. Prin genuflexiuni, muschii care sustin scheletul osos se intaresc, iar durerile de spate sunt tinute la departare.
Pentru a te asigura ca executi corect exercitiul, urmeaza acesti 3 pasi:
- Departeaza picioarele suficient incat sa pastrezi o pozitie confortabila atunci cand flexezi genunchii. Distanta standard dintre picioare este in linie cu umerii. Daca esti la inceput, o distanta mai mare intre picioare iti permite sa realizezi exercitiul mai usor.
- Imagineaza-ti ca te asezi pe un scaun si coboara trunchiul simuland aceasta miscare, pastrandu-ti totodata coloana vertebrala intr-o pozitie neutra.
- Regula respiratiei: intotdeauna tragi aer in piept atunci cand te lasi jos si expiri atunci cand revii in pozitia initiala.
Iar partea cea mai buna este ca nu e nevoie sa te deplasezi pana la o sala de sport, nu te costa nimic, nu conteaza daca vremea tine sau nu cu tine si nici macar nu ai nevoie de un echipament special! Asadar, spor la miscare!
Articol scris de,
Daniela Marc – Specialist Marketing