In fiecare sezon, produsele de ingrijire a tenului si de make-up trebuie adaptate in functie de nevoile personale, de temperatura si de intensitatea radiatiilor ultraviolete. Daca iarna folosim o crema hidratanta mai grasa, care sa ne apere de frig, un fond de ten mai deschis la culoare pentru ca nu suntem bronzate si o crema cu SPF mai mic, primavara lucrurile se schimba. Descopera ce schimbari trebuie sa faci in rutina zilnica si care e importanta lor.
Demachiere, exfoliere, hidratare
Daca ne adaptam machiajul in functie de anotimp, avem mai multe sanse sa aratam cat mai natural, iar produsele sa reziste mai mult pe ten. Din cauza caldurii, cantitatea de sebum secretata de foliculi se intensifica, iar particulele de praf acumulate pe timpul zilei pot cauza acnee, puncte negre sau chiar iritatii. De aceea, trebuie sa te demachiezi neaparat de doua ori pe zi, dimineata si seara. Citeste mai multe despre rutina de demachiere AICI.
In plus, trebuie sa iti exfoliezi tenul mai des, cam de 2-3 ori pe saptamana (in functie de tipul tau de ten). Tenurile normale si mixte poate fi exfoliate de 3 ori pe saptamana, iar cele sensibile sau acneice de 2 ori. Astfel, vei indeparta impuritatile de la nivelul pielii si vei stimula regenerarea naturala a tesuturilor. Bonus, machiajul va arata perfect pe un ten proaspat exfoliat, iar tu vei avea un aspect tanar si sanatos. Iti poti face propriul exfoliant acasa, dintr-un amestec de zat de cafea, miere/ ulei de cocos si vitamina E lichida.
Completeaza rutina de ingrijire cu aplicarea unor masti naturale care sa iti revitalizeze, hidrateze si tonifieze tenul. In functie de nevoile tenului tau, alege mastile cu argila (pentru tenul gras), cu miere (pentru hidratare), masline (pentru tenul uscat), castravete (pentru tenul sensibil).
Aplica dimineata si seara o crema sau un ser hidratant, cu o textura usoara, non-grasa, pe baza de apa (nu de ulei). Foloseste o baza de machiaj care sa ii dea tenului tau un aspect radiant si care sa ajute la fixarea machiajului.
Adapteaza-ti rutina de make-up
Fondul de ten: nu alege unul cu acoperire mare sau foarte mare, deoarece risti sa creezi involuntar efectul neplacut de masca. In schimb, orienteaza-te spre formulele light, cu pigmenti stralucitori care iti intineresc tenul. Alege BB-cream, CC-cream si fondurile de ten lejere, care sa iti uniformizeze culoarea tenului, nu sa acopere imperfectiunile. Daca ai cosuri, cearcane sau pete pigmentare, foloseste un corector. Daca vrei sa te bronzezi, e necesar sa iti iei un fond de ten mai inchis la culoare. Incearca-l intotdeuna pe linia maxilarului, nu pe mana sau brat.
Contouring: atunci cand vrei sa iti scoti in evidenta anumite trasaturi sau sa dai impresia de un nas mai mic, o frunte mai putin lata sau o linie a maxilarului accentuata, foloseste un kit de contouring, dar fara sa exagerezi. Alege nuantele potrivite tipului tau de ten si nu da senzatia de artificial. Putin iluminator in zona nasului, pometilor si buzelor ajunge. La fel, accentueaza-ti pometii atat cat sa iasa usor in evidenta.
Farduri de pleoape: sunt recomandate cele cremoase pentru ca rezista un timp mai indelungat pe pleoape. Se estompeaza usor, cu degetul sau cu o perie fina. Alege nuante deschise la culoare, si evita negrul. Poti folosi o baza de machiaj sau un creion alb (pe pleoapa inferioara si in colturile ochiului) pentru a avea o privire luminoasa, cu aspect natural.
Machiajul buzelor: lasa rujurile mate pentru evenimentele de seara; ziua, poarta nuante deschise la culoare, mai lucioase. Alege nuante de roz, rosu corai, fuchsia si chiar portocaliu.
Fardul de obraz: primavara, tendinta e sa folosesti blush-uri deschise la culoare – roz, portocaliu, corai, dar si bronze. Nuantele nude sunt specifice iernii. Poti alege un fard de obraz pudra sau unul crema, in functie de tipul tau de ten.
Pudra: o alegere buna este cea translucida, care sa fixeze bine fondul de ten, sa absoarba sebumul si sa minimizeze aspectul porilor. In timpul zilei, daca este nevoie, tamponeaza excesul de sebum cu un servetel, apoi reaplica pudra cu o pensula curata. Daca iti doresti ca pudra sa influenteze culoarea tenului, atunci alege o varianta compacta.
Nu in ultimul rand, nu uita de crema cu SPF minim 30. Desi unele produse de make-up au SPF 15 sau 20, nu este de ajuns. Este necesar sa aplici un strat de crema cu SPF pentru ten cu 20-30 minute inainte sa te expui la soare. Astfel, il vei proteja de imbatranirea prematura, riduri, arsuri solare sau aspectul tern.
Articol scris de,
Andreea Corneanu – Junior Content Marketing