Ce nu iti spune nimeni cand incepi o afacere

Punerea pe picioare a unei afaceri proprii este un vis devenit realitate. In afara de importanta planului de afaceri, de strategii de crestere, atragerea clientilor, alegerea furnizorilor, crearea unei echipe unite si multe altele, trebuie sa ai in vedere si lucruri imprevizibile, despre care nu scrie in cartile de business.

Iata care sunt TOP 3 lucruri pe care nu ti le spune nimeni cand incepi o afacere: 

  1. Nu te baza pe cunoscuti pentru cresterea numarului de clienti 

Intr-un scenariu ideal, primii clienti pe care ii vei fideliza sunt membrii familiei, prietenii si cunoscutii. Din pacate, strategia nu da roade mereu, din mai multe motive:

  • oamenii nu se identifica cu afacerea ta (degeaba vrei sa vinzi pachete de slabit unei persoane care nu are nevoie de ele sau anvelope uneia care nu detine masina etc.)
  • exista persoane care se asteapta sa beneficieze gratis de serviciile pe care le oferi (pe principiul „suntem prieteni, nu trebuie sa te platesc”; atitudinea este una gresita, iar sustinerea afacerii, mai ales la inceput de drum, depinde de remunerarea corecta a produselor si serviciilor)
  • cunoscutii isi pot pierde interesul (chiar daca la inceput par interesati de afacerea ta si te sustin, daca nu s-au identificat cu ceea ce oferi, nu vor deveni clienti fideli).
Ce trebuie sa faci? 

In primul rand, trebuie sa iti identifici piata cu succes: sa stii ce ii caracterizeaza pe viitorii tai clienti. Mai exact, ce interese au, in ce interval de varsta de incadreaza, daca sunt predominant de gen masculin sau feminin etc.

Apoi, este necesar sa iti cresti numarul de clienti, sa ii transformi in clienti fideli, sa faci lucrurile in asa fel incat sa primesti recomandari din partea lor. Insa asta e cu totul alta discutie, despre care poti citi mai multe AICI. Ce trebuie sa stii e ca nu te poti baza exclusiv pe reteaua de cunoscuti (chiar si familie) pentru succesul afacerii tale.

2. Promoveaza-ti afacerea in toate mediile posibile

Ai un produs in care crezi, ti-ai planificat vanzarile in urmatoarele luni si te astepti la rezultate pe masura: in tot acest timp, nu uita sa te promovezi. Nu numai la inceputul afacerii, ci pe tot parcursul ei. Trebuie sa te ocupi activ de marketing, atat in mediul online, cat si offline.

Nu e de ajuns sa urci continut in mediul online, trebuie sa creezi mesaje de calitate, care sa aiba impact si sa produca conversii (sa ii faca pe oameni sa cumpere de la tine). Mesajele trebuie promovate ca sa ajunga la cat mai multe persoane si trebuie sa fie livrate in forme diferite (text, imagini, video, infografice, comunicate de presa, studii, emailuri personalizate etc.)

Nu subestima puterea unei pagini de Facebook, a unui cont de Instagram, de Youtube, Pinterest sau a unui blog.

Povesteste-le oamenilor despre business-ul tau, atrage-i cu oferte atractive si fa-i sa ramana pentru ca se identifica cu filosofia ta de business si cu produsul/ serviciul pe care il oferi. Imparte carti de vizita, ia parte la conferinte, inscrie-te in grupuri de antreprenoriat si start-up, acorda atentie oportunitatilor din piata si profita de ele.

3. Procrastinarea inseamna esecul afacerii tale

Este simplu sa spui ca pentru afacerea ta dai si 300% din cat poti. Si e normal. O sa faci asta, dar nu intotdeauna. Vei avea zile in care nu o sa ai dispozitie nici macar sa raspunzi la e-mail-uri, daramite sa vorbesti cu furnizorii sau sa te intalnesti cu clientii.

Oricare ar fi scuzele, munca trebuie facuta. Dar cum faci asta atunci cand nu depinzi de un orar fix si nu ai pe nimeni care sa te traga la raspundere? E simplu: trebuie sa iti stabilesti un program pe care sa il respecti.

Spre exemplu, verifica e-mail-urile dimineata, planifica-ti intalnirile in prima parte a zilei, lucreaza la strategia de marketing cel putin 1 ora pe zi etc. Fa cel putin saptamanal un brainstorming cu echipa ta ca sa stiti unde va aflati si ce obiective aveti de indeplinit perioada urmatoare.

Nu uita! Cand treci de la pozitia de angajat la cea de angajator, cuvintele cheie in evitarea procrastinarii sunt: organizare, rutina si program de lucru constant.

Articol scris de,
Elena Boeru – Online & Communication Specialist

Share
Pin
Tweet
Comments

What do you think?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *