Sunt experiente care te fac sa zambesti mult timp dupa ce le-ai trait si care pot schimba ceva in interiorul tau. O sa iti povestesc ceva ce am trait de curand pentru ca imi amintesc cu drag acea zi. In dimineata acelei zile nu ma gandeam ca o sa-mi depasesc limitele si ca o sa fiu atat de fericita la finalul zilei. Totul a inceput cu ideea unei drumetii pe munte.

Mi-am propus, impreuna cu sotul meu, sa facem un traseu care presupunea in jur de 7-8 ore de mers pe jos (dus- intors), pe creste si culmi inalteJ. Zis si facut, ne-am trezit de dimineata, am inspirat cu lacomie aerul curat de munte, ne-am pregatit cateva gustari pentru drum si am plecat plini de energie. Cu cat inaintam parca era tot mai minunat peisajul, care se tot schimba si dezvaluia lacuri cristaline in departare, cariere de piatra, culmi invaluite in ceata si vai pe care doar natura ar putea sa le sculpteze cu atat pricepere. Din cand in cand ne opream sa facem poze, pentru ca voiam sa impartasim cu cei dragi toate acele frumuseti de care ne bucuram la fiecare pas. Bineinteles ca au fost varfuri care, cel putin mie, mi-au dat de furca si, pe care le urcam gafaind, insa, simteam ca recompensa merita tot efortul. Dupa vreo patru ore de mers, peisajul a inceput sa se schimbe. Nori furiosi pareau ca se ciocnesc de munte si invaluiesc totul in ceata. Am mers destul de mult si  stiam ca suntem aproape. Ne intrebam daca vom mai intalni si alti oameni pentru ca de ceva timp nu mai vazuseram tipenie de om. Si tocmai cand am realizat ca acel varf invaluit in ceata este locul unde ne dorim sa ajungem, am deslusit trei siluete care coborau incet si se apropiau tot mai mult de noi. In cel din urma am ajuns unii langa altii si, ca orice iubitori ai muntelui si ai oamenilor care iubesc muntele, ne-am oprit putin sa ne tragem sufletul si sa salutam, cum se cuvine. Si atunci am zambit. Si cum sa nu o fi facut.

Era o familie: mama, tata si un copilas de vreo doisprezece ani (sper sa nu ma-nsel). Erau imbracati toti in echipament de culoarea camuflajului, lucru care-I facea extrem de draguti. Tata, ducea, bineinteles, un rucsac voluminos in spate, cel mic zburda, erau toti trei rosii in obraz si zambeau, erau fericiti…au trait impreuna o experienta minunata de familie. Cand i-am vazut am prins putere, stiam ca suntem aproape (mai ales pentru ca ne-au spus ei) si abia asteptam sa traim bucuria.

Si asa a fost, o experienta unica. Un sentiment de bucurie amestecat cu mandria unei reusite si dorinta de a reveni cat de curand si de a retrai aceasta experienta implinitoare. Cand am coborat, i-am ajuns din urma. Se asezasera intr-un loc ferit de vantul dezlantuit sa-si savureze gustarile si, de cum, ne-au vazut, ne-au strigat zambitori sa mergem la masa. Aveam si noi proviziile noastre si le-am multumit, insa recunosc ca am fost induiosati de-a dreptul de amabilitatea lor si de bunatate, pana la urma, pentru ca, pentru ei, eram niste straini.

Si uite asa ne-am bucurat din plin de o zi in inima naturii, am cucerit al treilea varf din Romania si am intalnit o familie fericita pe culmi inalte, de care-mi amintesc cu drag si admiratie.