Gandeste-te la senzatia pe care o ai atunci cand mananci ceva cu pofta, la placerea produsa de mancat, care te poate face instantaneu sa te simti mai bine, mai fericit si relaxat. Acest fenomen are un nume – umami, al cincilea gust cu care ne-am nascut.
Credeai ca exista numai patru gusturi? Te inseli.
Cu totii cunoastem gusturile dulce, sarat, amar si acru. Dar, la inceputul secolului XX, chimistul japonez Kikunae Ikeda a descoprit ca glutamatul din alge, adaugat pe post de condiment in mancaruri, da senzatia de „aliment irezistibil”, caruia ii potenteaza gustul. Umami a fost recunoscut oficial abia peste un secol, atunci cand a fost denumit al cincilea gust.
Cu toate acestea, proprietatile i-au fost recunoscute inca din timpul Imperiului Roman, atunci cand se obisnuia sa se consume zilnic un sos din sardine fermentate, care dadea un gust mai bun celorlalte preparate.
Umami este echivalent cu „savoare”, are un gust dulceag si sarat, greu de identificat, si care este asemanat cu sosul de soia sau cu baconul. Gustul se simte mai intens cand alimentele umami sunt combinate intre ele, gatite, maturate ori deshidratate. L-glutamatul de sodiu este responsabil de senzatia de savoare atunci cand mancam.
Aminoacizii se formeaza in mod natural in alimente, gustul este receptat de senzorii speciali ai limbii, iar impulsurile nervoase sunt transmise catre creier. Apoi, umami este detectat si apare senzatia de placere atunci cand mancam.
De ce crezi ca iti este greu sa stai departe de alimentele procesate si de tip fast food? Mezelurile, pizza, burgerii, chipsurile, cartofii prajiti si sosurile de la fast-food contin echivalentul artificial al glutamatului de sodiu, E 621. De aceea experimentam o senzatie de placere cand le consumam si ne este greu sa renuntam la ele.
Consuma alimente in care gustul umami se gaseste in mod natural
1. Sos de soia – este folosit de peste 2000 de ani in bucataria asiatica. Poate fi adaugat peste preparatele din legume, peste, tofu, orez, fructe de mare, in supe etc. Contine de 10 ori mai multi antioxidanti decat vinul rosu, vitamine, minerale, probiotice (mentine sanatatea florei intestinale), alcalinizeaza sangele si echilibreaza pH-ul organismului. Alege un produs cu 100% continut de soia, fara adaosuri de zahar sau conservanti artificiali.
2. Sos de peste – se foloseste mai ales in bucataria thailandeza; este un inlocuitor al sosului de soia, da un gust specific mancarii si este obtinut printr-un proces de aproape 1 an de fermentare si sarare. De aceea, daca il folosesti, nu adauga si sare la mancare. Contine o cantitate mare de proteine, aminoacizi, vitamine (mai ales B12), calciu, fosfor si fier.
3. Miso – Este o pasta care sta la baza prepararii supei cu acelasi nume. Miso se obtine prin fermentarea boabelor de soia. Procesul de fermentare, care poate dura pana la 3 ani, asigura dezvoltarea probioticelor, mai ales a lactobacililor. In medicina traditionala japoneza, miso este folosita ca remediu pentru tratarea problemelor digestive.
4. Alge Kombu – au o culoare gri-maronie, sunt bogate in minerale, mai ales calciu si magneziu, proteine, fibre (100 grame de alge contin 30% fibre). Pot contribui la eliminarea metalelor grele din organism si la reglarea tensiunii arteriale. Se pot gati la cuptor, prajite in tigaie sau fierte si adaugate in orez sau preparate asiatice.
5. Parmezan – cine nu iubeste parmezanul? Poate fi adaugat peste pizza, paste si alte preparate italienesti (vinete cu parmezan, rosii cu parmezan la cuptor sau risotto cu parmezan). Ii vei simti gustul mai intens daca il combini cu smochine, nuci sau struguri.
6. Ansoa – este unul dintre ingredientele principale ale cunoscutului sos Worcestershire/ Worchester. Mai poti folosi ansoa la prepararea aperitivelor, in salate, tapenade (pasta de ansoa), pe pizza sau in sosul de paste puttanesca.
7. Carne de porc, de vita si crustacee – contin L-glutamat de sodiu natural, care iti da senzatia de placere atunci cand le consumi. Incearca fripturile la gratar sau in cuptor, servite alaturi de o salata cu parmezan sau ciuperci la gratar.
8. Rosii – sunt bogate in licopen, substanta care le da culoare rosie si care lupta impotriva celulelor canceroase. In plus, consumul de rosii neutralizeaza radicalii liberi, scade nivelul de colesterol, reduce tensiunea arteriala, are efect antiinfectios si antiseptic natural, purifica sangele si ajuta la eliminarea toxinelor din corp.
9. Ciuperci shiitake, de padure sau champignon – consumul regulat de ciuperci intareste sistemul imunitar, ajuta la scaderea colesterolului, reduce efectele negative ale consumului de grasimi saturate (nesanatoase), are efect antitumoral, protejeaza sanatatea inimii, ciupercile fiind o sursa bogata de vitamine din gama B, antioxidanti si acid folic.
10. Ceaiul verde – inlocuieste cu succes cafeaua, fiind si un excelent energizant natural; accelereaza arderea grasimilor, reduce pofta de mancare, contribuie la pierderea in greutate, regleaza nivelul colesterolului si al trigliceridelor si sustine longevitatea.
Articol scris de,
Anca Cepreaga – Junior Marketing