ZAHĂRUL – un inamic al creierului și al sănătății, în general.

Lavinia Ceuta”O sursă de calorii complet inutilă pentru organism“… Aşa a fost numit recent zahărul de medici de nivel internaţional care, observând la cabinet tot mai mult, pe zi ce trece, efectele unei alimentaţii bogate în dulciuri rafinate, s-au hotărât să-şi unească forţele împotriva acestui aparent inofensiv „sabotor“ al sănătăţii. Mişcarea lor poartă numele „Acţiunea împotriva zahărului“ şi se încadrează în tendinţa mondială, susţinută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), de a limita cu toate mijloacele posibile consumul de zahăr al populaţiei.

Un experiment realizat pe copii școlari, a evidențiat un procent de 10-30% a coeficientului de inteligență mai ridicat la copii la care nu le este administrat zahărul în alimentație, față de cei care aveau această libertate sau opțiune înșelătoare. O libertate care fură din acuitatea, atenție, putere de concentrare și – până la urmă – din viziunea și creația unui copil.

Ce poate provoca consumul de zahăr?

  • provoacă diabetul;
  • dereglând metabolismul colesterolului, favorizează depunerile de colesterol pe pereții arterelor și venelor de sânge;
  • îngreunează activitatea cardiacă, supunând-o la activitate suplimentară, îmbolnăvind-o;
  • pentru a fi metabolizat, zahărul fură din rezervele organice de Ca, Cr, Vit B, Mg, enzime;
  • provoacă aciditate sângelui atunci când se creează și o stare de hiperglicemie și are loc reținerea apei în corp;
  • este un agent care creează și întreține inflamațiile în corp;
  • poate distuge vitmanie și enzime specifice corpului, de aici și dispoziția către maladia numită cancer;
  • problemele dentare, cariile, atât de răspândite în rândul copiilor, au ca și cauză, mare parte dintre ele, consumul de zahăr;
  • 40%din cantitatea totală de glucide de peste zi este folosită de către sistemul nostru nervos, iar o aprovizionare cu un astfel de constituent este total nefavorabilă atunci când este un obicei de zi cu zi sau un evident mod de a te hrăni, cu dulciuri ce conțin zahăr. Depresiile sunt cauzate, dpdv al regimului de viață și cel nutrițional, de lipsa apei – adică o foarte slabă hidratare a corpului – , un somn nesatisfăcător și de un consum exagerat de zahăr;
  • acidul glutamic este esențial creierului nostru, iar vitamin B joacă un rol cheie în activitatea acesuia. Aceasta este produsă în intestin, sub acțiunea unei bacterii simbiotice, asupra căreia zahărul are efecte letale, stocul de vitamina B, în cazul unui consum regulat de zahăr, va scădea și apoi urmările…
  • puterea de concentrare, acuitatea memoriei și randamentul cognitive sunt toate scăzute de un consum de zagăr, zi de zi;
  • dpdv alimentar, zahărul este unul dintre cel mai puternice droguri, putându-se ajunge la toxicomanie.

Nu putem să ne privăm de dulciuri, de ciocolată, de o bunătate de prajitură, nu-i asa? Dar, putem sa ne bucurăm de astfel de delicii doar o dată la câteva zile, o dată la săptămână, o dată pe lună, depinde de fiecare dintre noi. Și, întotdeauna, acest răsfăț să-l considerați o masă, adică să înlocuiască cu totul una dintre mese, iar următoarea masă să fie una formată exclusiv din crudități. Așa ajutăm metabolizarea zahărului mai ușor și ne bucurăm și plăcerea gusturilor…însă conștient, responsabil și disciplinat!

Dr. Robert H. Lustig, doctor ”American endocrinology”, în cadrul Universității din California – San Francisco (UCSF), afirmă că efectele nocive ale zahărului constituie o criză a sănătăţii publice. „Când este vorba de crize ale sănătăţii publice este nevoie de decizii mari. Tutunul şi alcoolul oferă un exemplu excelent. Am făcut o alegere conştientă că nu putem renunţa la ele, dar am decis să limităm consumul lor. Cred că zahărul trebuie tratat exact la fel”, spune Lustig.

Să învățăm și să înțelegem că, pe cât de dulce-i zahărul  în viețile noastre, pe atât este de toxic, si pe aceeași măsură, răspunzător de numeroase pagube devastatoare organismului! Dulcele vieții stă în alte căutări, în alte desoperiri ce vin firesc în viețile fiecăruia. Tot ce avem noi de trebuință este să ne punem o rânduială în minte, o disciplină de viață și o bază în cunoașterea celor ce ne ajută și a celor ce ne subjugă existența. Doamne ajută, așa să fie!

Dr. Lavinia Ceuță – Nutriționist

Formator, Consilier de dezvoltare personală

lavi.ceuta@gmail.com

www.lavi-enrose.com

0749 194 944

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

− 3 = 3