10 pasi ca sa-ti resetezi viata in 2019

Un nou an vine cu noi provocari si cu noi dorinte. Ca sa ai un 2019 cat mai bun, din toate punctele de vedere, trebuie sa dai un „restart” vietii tale si sa faci mici (sau mari) schimbari care te vor ajuta sa fii mai fericita.

Acum este ocazia cea mai buna sa inveti sa spui „Nu”, sa ai alaturi numai oameni pozitivi, sa te bucuri de fiecare clipa si sa iti faci planuri pentru viitor.

1. Fii impacata cu propria persoana

Nu poti fii cu adevarat fericita decat atunci cand te iubesti pe tine insati. Numai atunci iti poti transforma viata asa cum doresti. Invata sa te apreciezi, sa iti recunosti succesele, sa inveti din greseli si sa nu te lasi doborata de ele, sa fii sigura pe tine si pe abilitatile tale.

Nu uita ca fiecare persoana e unica, asa ca nu trebuie sa te compari cu cei din jur, ci sa te inspiri din performantele lor. Investeste in persoana ta si devino ceea ce vrei sa fii.

2. Elimina persoanele toxice din viata ta

Este vorba despre persoanele care au un impact negativ asupra ta si care te fac sa ai o multime de sentimente negative si sa te indoiesti de realizarile tale.

Nu ai nevoie de o astfel de influenta, asa ca, odata cu noul an, renunta la relatiile deficitare din viata ta. Nu te lasa intimidata de oamenii toxici si ramai rationala – nu le acorda satisfactia sa iti strice buna dispozitie. Daca nu le poti evita, incearca sa nu le alimentezi nemultumirile si sa ghidezi conversatia intr-o directie pozitiva.

3. Nu mai cauta scuze

De multe ori, ne plangem ca nu avem timp sa facem ceea ce ne place. Gresit! De ce altii pot, dar tu nu? Ziua are 24 de ore pentru fiecare. Diferenta este ca ei stiu sa isi gestioneze timpul si au invatat sa se puna pe primul loc. Nu se complac in situatii in care nu vor sa se afle si iau atitudine. Uita de scuze si spune: Pot sa fac asta! O sa fac asta!

4. Incearca lucruri noi

Zona de confort nu e doar un mit. Iti e frica de inaltimi? Infrunta-ti teama si mergi la bungee jumping.

Cu pasi mici vei reusi sa te schimbi in bine, iar cand va veni momentul sa iei o decizie importanta, vei fi in stare sa spui DA si sa faci o schimbare in bine. Vrei sa iti deschizi o afacere? Creeaza-ti un plan si fa pasul cel mare!

5. Petrece mai putin timp online si mai mult „offline”

Facebook, Instagram, Snapchat, Youtube, Pinterest, dar si alte retele si aplicatii sociale, precum si jocurile online te tin cu ochii in fata smartphone-ului, tabletei sau laptopului ore intregi. Profita de noul inceput de an si fa un detox digital.

Problema intervine atunci cand facem excese; cand imediat ce deschidem ochii dimineata verificam Facebook-ul; cand mergem pe strada cu capul aplecat spre ecranul telefonului si nu suntem atenti ce se intampla in jurul nostru; cand nu mai socializam fata-in-fata, ci doar online.

Sterge aplicatiile pe care nu le mai folosesti, la fel si documentele si pozele inutile, si utilizeaza eficient timpul petrecut online.

6. Ai grija de sanatatea ta

Trebuie sa iti pui mereu sanatatea pe primul plan, nu sa fie doar o rezolutie de Anul Nou. Ai grija de tine, atat pe plan fizic, cat si psihic. Intotdeauna este mai bine sa previi decat sa tratezi, asa ca tine seama de nevoile organismului tau.

7. Fa ordine in lucrurile pe care le detii

Renunta la toate lucrurile de care nu mai ai nevoie – haine, incaltaminte, accesorii sau alte lucruri diverse. Profita de perioada Sarbatorilor si fa o fapta buna. Doneaza-le celor care au nevoie si ajuta-i sa paseasca in noul an cu bucurie in suflet.

8. Stabileste-ti obiective si scopuri

Atunci cand incepi o afacere si vrei sa aiba succes, nu poti porni la drum fara un plan. Asa trebuie sa procedezi si in viata ca sa eviti ca totul sa fie un haos. Stabileste-ti obiective si scopuri care te ajuta sa iti indeplinesti planurile.

Pot fi pe termen scurt (zile sau saptamani) sau pe termen lung (luni de zile sau chiar ani). Important e sa fii perseverenta si sa nu te abati de la drum.

9. Dedica timp unui hobby

Hobby-urile te ajuta sa iti explorezi latura creativa, sa te delectezi in timpul liber, sa te exprimi cu usurinta, sa comunici eficient si sa iti gestionezi mai bine activitatile, astfel incat sa acorzi atentie atat job-ului si familiei, cat si tie si pasiunilor tale.

In plus, un hobby te ajuta sa te (re)descoperi, sa combati stresul, te motiveaza sa fii mai bun, sunt o oportunitate buna sa cunosti alte persoane cu care sa ai pasiuni comune si te pot mentine sanatos, atata timp cat presupun activitate fizica.

10. Fa o fapta buna in fiecare zi

Suntem cu adevarat fericiti atunci cand oferim si celor din jur o parte din fericirea noastra. Fa un compliment, fii amabila cu ceilalti, doneaza cate putin celor nevoiasi, ajuta un batran sa treaca strada, hraneste un animal al strazii. Lumea va fi mai buna daca fiecare dintre noi alege sa fie mai bun.

Articol scris de,
Elena Boeru – Online & Communication Specialist

Comments

What do you think?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *